distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Gumă Turbo şi Bonibon

Leave a comment

        Ştiu că nu sunt singura care îşi aduce aminte de ceea ce au însemnat bucuriile copilăriei, însă din generaţia mea (`91) câţi îşi mai amintesc de guma de mestecat Turbo?

       Stăteam azi împreună cu Cătălina pe o bancă în parc…din una-alta, ne-am adus aminte de “vremurile alea”. Şi am râs. Ne-am amintit cum colecţionam surprizele de la Turbo (cu maşini), teancuri întregi, fiecare imagine având într-un colţ un număr scris cu alb pe un fundal negru. Nu mai conta că guma aia de mestecat era o chestie dreptunghiulară, subţire, sau că arăta ca şi cum ar fi fost chiar călcată de o maşină sau mai ştiu eu ce. Nu conta nici că era tare ca dracu’ şi că aşteptai să se inmoaie in gură vreo 10 minute, să o poţi mesteca (uneori se fărâmiţa), apoi oricum îşi pierdea gustul după alte 10 minute…

        Important era că mestecai gumă Turbo, la care aveai şi surpriză. Mai era şi cea cu surprize cu Ţestoasele Ninja. Altă nebunie şi satisfacţie. Tot în perioada aia, aveam toţi frigiderele (şi nu numai) pline de abţibilduri cu personajele din Beverly Hills (chiar dacă nu aveam habar despre ce/cine e vorba). Mai târziu au apărut cele cu Hercule şi Xena, apoi cele cu Titanic. Ce mai!? Dacă aveai dubluri, făceai schimburi, astfel ajungeai la colecţii impresionante.

O altă chestie de care mi-am amintit – ursuleţii de jeleu vânduţi la BUCATĂ. Trebuia să traversez o stradă, ajungeam la 2 magazine “gemene” de unde îmi luam de obicei bomboane (că era mai aproape) la 100 lei, apoi mai mergeam puţin, mai traversam o straduţă şi în capătul blocului stătea un nene cu o măsuţă pe care erau înşirate toate visele în materie de dulciuri ale unui un copil. Avea ursuleţi de jeleu, sortaţi pe culori, bomboane (chiar şi la 100 de lei, dar şi mai scumpe), caramele, gumă de mestecat (chiar şi din alea în pacheţel de 4, colorate, dar şi din alea cu gust de pepene galben, cu ambalaj roz si un fel de Cupindon pe el) biscuiţi, eugenii… Aveai 1000 lei, erai fericit pentru că te gandeai că-ţi ajunge şi de o gumă, dar şi de 5 bomboane la 100 lei. Câteodată ne luau părinţii şi Bonibon, atunci eram mai mult decât fericiţi, culmea extazului, după ce mâncai bomboanele nu erai foarte supărat pentru că rămâneai cu magnifica cutie. Habar n-am de ce mă făcea aşa fericită chestia aia cilindrică cu capace colorate, însă era minunată.

Mi-e dor…dar măcar ştiu un lucru: bucuria e în toate lucrurile alea mici, şi împreună, alcătuiesc amintiri minunate care aduc zâmbetul pe buze. Nu vreau să uit că am fost copil şi într-o oarecare măsură încă mai sunt. Copilăria o păstrezi în suflet, nu o arunci într-un sertar pe care îl deschizi din când în când.

       

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s