distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Discuţii la marginea unei tigăi

7 Comments

Viaţa de cămin e şi bună şi rea. La “Hotelul de 5 stele” a fost mai mult rea (5 stele pentru că stăm câte cinci în cameră). Dar nu am ce face, trebuie să suport. Când o să-mi fac curaj, voi scrie şi despre asta.

Discuţia următoare s-a desfăşurat în timp ce eu aşteptam în bucătărie să se încălzească apa dintr-un ibric. De fapt să fiarbă. În aceeaşi bucătarie cu mine, încă 3 fete. Toate  îmbrăcate frumos, fardate, toate îngrijite. Una dintre ele prăjea ceva şniţele de soia într-o tigaie, iar celelalte două o susţineau moral. La un moment dat au început să discute între ele, plecând de la subiectul controversat legat de cine a rămas în nu ştiu ce concurs de la TV, ceva legat de mâncare, oricum.  Ajung la relaţiile şi posibilele relaţii din cadrul emisiunii (nu mă refer la relaţiile concurenţi-alimente ci la relaţiile concurenţi-concurenţi, pentru că orice se poate transforma în telenovelă,da?).

Cum nu se puteau depărta prea mult de subiect (având în vedere orizonturile atât de limitate ) încep să-şi pună întrebări :

– Fată, tu la reţeta aia ai folosit făină de grâu sau de păpuşoi? (păpuşoi, că suntem în Moldova, da? În traducere porumb, făină de păpuşoi =  făină de porumb, mălai.)

–  De grâu fată! Normal că de grâu!

Nu vroiau să o excludă pe a-3-a tipă, care stătea pe calorifer, uitându-se:
– Fată!…spune şi tu ceva, dă-ne un sfat  legat de mâncare!

–    Ce sfat să vă dau eu? Că doar eu nu ştiu să gătesc. Eu ştiu să fac doar cartofi prăjiţi!

–    Auzi, şi ce-o să faci când te măriţi?

–    Ce-ai fată? Eu să mă mărit? Nu acum. Şi oricum, eu ştiu unele măritate care nici cartofi prăjiţi nu ştiu să facă.

–    Da`, ia zi fată, până la urmă te măriţi?

–    A nu….decât dacă îl găsesc pe ideal.

–    Da` cu ăla de ai ieşit săptămâna trecută ce ai făcut?

–    Păi era cu 6 luni mai mic decât mine. Prea imatur şi în gândire şi în tot.

–    Dar ce înseamnă fată ideal pentu  tine? Ca să ştim şi noi pe cine căutam, cu cine te cuplăm.

–    Să fie cu 10 ani mai mare decât mine, normal că trebuie să aibă contul plin, şi neapărat maşină. Dar să ştie ce înseamnă viaţa, că eu sunt cam  începătoare aşa, şi trebuie să aibă cineva grijă de mine, nu?

–    Pai şi ce ai să faci? Că nu te ia nimeni dacă ii spui ca nu ştii să faci mâncare.

–    Da fată, da` eu îi spun de la prima întâlnire că nu ştiu să fac mâncare. Aşa ca să ştie, să nu-mi scoată ochii mai târziu.

–    Nuuu! Cum să-i spui aşa ceva de la prima întâlnire? Păi tu trebuie să îi ascunzi defectele şi să îi arăţi calităţile, fată! Trebuie să dai o şansă relaţiei!

–    Nu, nu! Eu ii spun de la început şi dacă nu ne potrivim, ne despărţim. Pentru ce să îi ascund defectele? Ca să îmi scoată ochii după 4 luni că nu ştiu să fac aia şi aia? Lasă, mai bine aşa.

–    Normal că dacă nu vă potriviţi din prima vă despărţiţi. Da` bine fată, faci cum crezi tu, dar eu nu cred că e bine. Da` oricum eşti frumoasă şi poate nu-l interesează altceva.

Apa mea  începuse să dea în clocot  aşa că am luat ibricul şi  am plecat cu zâmbetul pe buze.. Sincer? Nu ştiam dacă să râd  sau  să plâng. Am râs totuşi.  Credeam că astfel de discuţii filosofice sunt întotdeauna înflorite cumva, să accentueze prostia personajelor, să provoace râsul. Asta până am asistat la aşa ceva. Însă trebuie să existe şi astfel de specimene, nu? Era o vorba: “ştiu că sunt prost, dar când  mă uit în jur îmi revin”. Nu ştiu cine a spus asta, poate chiar ar trebui să mă interesez.  Dar cam asta ar fi concluzia mea legată de întâmplarea de mai devreme.

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

7 thoughts on “Discuţii la marginea unei tigăi

  1. Ioi ma, cam trist pe-acolo prin camin la voi 😀
    Macar asa, o paine sa fie in stare s-o framante… :))

  2. Eu am stat la un cămin plin de oameni inteligenți când eram boboacă. Aveam o colegă de cameră care mă privea cu niște ochi imenși, albaștri, și la orice îi ziceam mă întreba încontinuu: ”adică?”. Am făcut-o să creadă că accesoriul pufos agățat de telefonul meu e un șoarece împăiat și vopsit. Și culmea, chiar m-a crezut :))

    • Adică?
      Glumesc!
      Nu pot să cred! Adică pot, că am întâlnit în viața asta tot felul de specimene, însă asta nu înseamna că mi-e mirarea mai mică când viața îmi mai oferă astfel de exemple. Ar trebui să se facă un ghid de supraviețuire în cămine, cu tot felul de exemple și experiențe trăite de fiecare. :))

      • Imaginează-ți că în timp ce pronunță ”adică” are o față foarte serioasă și ochii mari, așteptând un răspuns.
        Pe colegele ei le-am speriat că există fantome în cămin; în weekend, seara, am ieșit pe hol cu o prietenă și am început să imităm o fantomă ”uuuu….uuuu”. Și când am intrat în cameră alea stăteau ghemuite într-un colț de pat și aveau o privire atât de înfricoșată! După asta nu am mai făcut nicio bazaconie, ca ziceam să nu ajungă la Socola din vina noastră :))

      • Păi e aproape Socola, nu ajungeau prea departe! :))
        Și legat de „adică”…eu aș fi râs. muuuuult și rău! și din păcate(?!) am un râs atât de zgomotos ca nu ai vrea să mă auzi în mijloc de noapte! :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s