distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Întotdeauna să asculţi de sfatul tatei

6 Comments

                     Tot pentru că nu vreau să uit că am fost copil, am să scriu despre o întâmplare care mă amuză teribil şi acum.

               Stăteam încă la bloc, la etajul 8 chiar. Ca să mă joc, trebuia să cobor 8 etaje. La parter stătea o familie de oameni mai coloraţi, aşa s-au născut unii, cu mai multă culoare. Ne cam făceau nouă probleme, deşi erau şi eram doar nişte copii. Dar cam în fiecare zi frate-miu venea acasă pentru că îl bătea “Grasu’” sau că i-a luat nu ştiu ce jucărie.

                        Într-o zi, mă jucam cu un băţ în baltă. La propriu…mişcam un băţ printr-o băltoacă. (încă nu-mi vine să cred cât de bine îmi amintesc exact balta şi acţiunea în sine). Lângă mine, respectiv lângă apă, era o cărămidă din aia roşie, din care făceai “boia” pentru “magazin” (aia albă era mai preţioasă că puteai să zici că e făină, sare, zahăr), în fine. Tot dând eu cu băţu-n baltă, numai văd că se apropie verişorul lu’ Grasu’, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, ridică cărămida şi mi-o trâteşte peste mână.  Panică ! Încep să plâng, mă mai uit la mână, văd şi ceva sânge, bag iarăşi plâns, iar mă uit la mână, iau alt bolovan, arunc după ăla şi-l alint cu un “PROSTULE!”, iar mă uit la mână, iar sânge, iar plâns…

         Rănită şi la propriu şi la figurat, alerg pe scări pân` la 8 (eram prea uşoară ca să mă ducă liftu`, ce vremuri !) şi încep să urlu prin casă căutându-l pe tata. Îl găsesc în bucătărie, parcă venise şi cineva la noi în vizită, însă nu-mi mai amintesc cine. Îi dau cu plâns şi la tata, îi spun ce-am păţit, îi arăt buba, tata mi-o pansează acolo şi mă opresc din plâns. Doar că nu era de ajuns. Vroiam să mă răzbun. Nu-mi convenea, adică ăla îmi aruncă ditai cărămida peste mână şi eu nu fac nimic? Tatei îi vine o idee:

             Uite cum faci: îl chemi la tine şi când e aproape, îi tragi un picior în genunchi, sau îi dai cu pumnul în burtă. El o să se aplece că îl doare şi apoi îi tragi un pumn în faţă. (în acelaşi timp îmi şi arăta exact cum să acţionez). Ai înţeles?

Da!

Bine, atunci du-te!

               Atât mi-a trebuit mie, alergam pe scări, zâmbind şi cu planu` malefic în minte. Ajung în spatele blocului, mă uit în stânga, nu-i. Mă uit în dreapta, tot nu-i. Mai merg puţin şi-l văd la scara cealaltă. Îl strig şi el vine. Ei bine, în clipa umătoare eu puneam planul în aplicare atât de bine, că tata daca m-ar fi văzut ar fi fost mândru de fata lui. Pleacă ăsta plângând în casă, iar eu victorioasă ridic privirea spre etajul la care stăteam şi zbier mândră:

TATAAAA !!! L-AM BĂTUT AŞA CUM MI-AI ZIS TU !!!

(Am şi acum pe degetul arătător de la mâna stângă o cicatrice în forma de “V” de atunci)

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

6 thoughts on “Întotdeauna să asculţi de sfatul tatei

  1. hahahahahahhahahahahahaha. mi-aduc aminte. eu eram in sufragerie

  2. Hahaha imi aduc aminte perfect momentul :))) ce vremuri… apropo mai tii minte cand am adus acasa ditamai catelul? L-am “gasit”… :))

  3. Hehehe, bravooo 😀 😀 Mică, mică, da….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s