distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Întoarcere la 180 grade

Leave a comment

Aşa cum era de aşteptat…m-am întors acasă. Nu mi-aş fi dorit în mod special, însă a fost necesar. Poate n-o sa mor 2 saptamâni…
Îmi e dor de Iaşi.
Au venit ai mei să mă ajute cu bagajele, având în vedere că toate lucrurile mele erau la Iaşi. Cele de care o sa am nevoie şi la anu` au ramas acolo, însă erau destul de puţine. Cărti şi role.  În tren a fost oribil, plictisitor deşi am citit o carte…Controloarea era o tipa pâna-n 30, cât o girafă şi într-o fustă scurtă.  Normal că atrăgea priviri , dar n-am înţeles o chestie la ea. Purta nişte dresuri din alea de tip plasă, cu romburi uriaşe, nu-şi aveau sensul şi în plus arăta ca un sac de cartofi.  Dar important e că fata se simţea bine, cine sunt eu să comentez ţinuta ei? Când, în sfârşit am coborât din tren, am ştiut că nu vreau să fiu în Bucureşti. Deja îmi era dor de Iaşi. Îmi imaginam ce aş fi făcut eu la ora aia în Iaşi…îmi imaginam cum coboram Copou-ul şi am căzut uşor în dulcea stare nostalgică.
Îmi e dor de Iasi.
Nu am mai fost în Bucuresti de aproximativ 4 luni. De aici şi ideea de întoarcere la 180 grade. Nu-mi place Bucureştiul şi după un drum de 8 ore de mers cu trenul (pentru că am avut întârziere) am coborât hotarâtă să nu fiu mulţumită de el. Am luat metroul (constatând că mirosul de la metrou e acelaşi…de când eram eu mică, până acum, după atât timp) şi am văzut că moda aia neon e aici şi mai în vogă. Era de aşteptat…dar mă depăşeşte să înteleg de ce oamenii încearcă să devină semafoare. Una era îmbrăcată în roz-turbarea vântului din cap până-n picioare, înclusiv unghii. Aceeaşi nuanţă de roz…
Îmi e dor de Iaşi.
Am coborât din metrou, normal că nu mai aveam vreo şansă să mai treacă vreo maşină spre cartierul meu. Am mers pe jos, încercând să valorific timpul ăsta cu gânduri despre cum voi face să fie bine cât voi sta aici. Prin faţa mea a trecut un buricar (ăl`de dă din buric) care asculta copia de mult mai proastă calitate a unei melodii orientale, la volum maximum, la 12 noaptea. Nu aşteptam cu nerăbdare să aud asta…
Îmi e dor de Iaşi.
Când am hotărât să fac facultatea la Iaşi, credeam că o sa fie bine să mă întorc din când în când acasă, o sa-mi fie dor de oraş, de toată agitaţia. Nu-i aşa. Îmi e dor doar de centrul vechi şi de o mână de persoane. Nu-mi e dor de mizerie, nici de oamenii care se găsesc aici, nici de modul în care te privesc, sau privesc modul în care te afişezi în faţa lor, pentru că nu dă nimeni 2 lei pe ceea ce gândeşti. Sau dacă te simţi bine. E agitaţie aici, chiar şi la orele târzii, e sufocant. Nu-i pentru mine oraşul ăsta şi mă bucur că am plecat în altul. Bucureştiul are părţile lui bune şi rele, ca orice oraş, şi voi încerca să le văd din nou, prin prisma celui care nu trece în fiecare zi pe aici. Aşa că…s-a dat startul. Bucureşti, m-am întors!

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s