distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Gândul ca o picătură de apă.

Leave a comment

Cum stăteam în cadă, am reușit să încropesc câteva idei și gânduri, cum fac de obicei într-un mediu care presupune relaxare, liniște și intimitate. Așa, în dulcea cugetare, în concentrarea profundă, în fuga mea printre gânduri, m-a deșteptat o lovitură în frunte. La propriu. M-am încruntat puțin, m-am uitat în sus. A, doar o picătură căzută de pe mâneca bluzei recent spălată. Rece, în comparație cu apa ce mă înconjura, puternică prin lovitura ei, zgomotoasă pentru liniștea momentului, colorată precum un hibiscus roșu printre frunzele verzi. După prima reacție, după recunoașterea modului în care am fost distrasă, mi-am dat seama de ceva (ceva ce știam deja, de altfel): o simplă picătură de apă a reușit să mă readucă în prezent, să doară oarecum, pentru un moment. Nu o durere puternică, ci o simplă distragere de la gândurile ce le aveam până în momentul impactului. Apoi a dispărut în marea de apă ce mă înconjura.

Asemenea unei astfel de întâmplări lucrează mintea mea. O mare de apă (gândurile mele, amintirile, ideile) care e tulburată, uneori dureros, pe moment, de un gând, o idee care se adaugă astfel mării. Se desprinde de restul ideilor, mă face să-i acord o atenție deosebită, punându-le pe celelalte în plan secund. Mă încrunt, observ, zâmbesc. Ideea asta e bună, nu numai pentru ceea ce reprezintă, dar pentru că m-a făcut să observ însuși ”mersul” minții mele. Marea mea e și sărată, dar și dulce, uneori e liniștită, alteori e tulburată, cu valuri înalte și colorată în nuanțele cerului în plină furtună. Uneori e așa cum e cerul și îl reflectă pe deplin, însă e întotdeauna așa cum vrea ea să fie. Independentă, puternică, dar și sensibilă, creativă, meditativă, melancolică.  Important e că  marea mea acceptă întotdeauna o picătură de apă, nouă, ce o ajută să devină mai puternică. Iar picătura aceea (ideea) se identifică apoi cu marea, o completează, o recreează.

Cu zâmbetul pe buze am revăzut buchețelul de ghiocei ce și-au deschis petalele, imediat ce i-am pus în apă. Frumoși, simpli, firavi, aducători de primăvară chiar și atunci când aceasta încă nu a venit. Nu a venit afară, pentru că în sufletul meu e primăvară acum, și eu îmi văd vestitorii ca pe un semn. Unul pe lângă multe altele. E frumos să te bucuri de orice lucru care în ochii altora poate părea mărunt. Contează doar că pentru tine e măreț.

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s