distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

De la Tulcea la Iași, timp de gândire.

7 Comments

În drum spre Iași, cu microbuzul de la Tulcea, am avut timp de gândire, însă nu și atmosferă. Cel puțin până în Galați. Pe scurt: copii care urlă și plâng, babe care bârfesc ca în fața porții, găini  care cotcodăcesc (transportate cu plasa, de vii) și spart de semințe. Cam așa s-ar caracteriza în câteva cuvinte, călătoria mea. După Galați copilul a adormit, s-au terminat semințele, numai babele și-au continuat vorbăria, iar din când în când mai intervenea în discuția lor și un cotcodăcit, stăpâna găinii liniștind-o cu vorbe duioase.

Citind ultimul număr din Dilema Veche, mai trăgeam un ochi pe geam, sau cu urechea la postul de radio ce se auzea la un volum mult prea ridicat. După câteva melodii a început un reportaj care m-a făcut să las pentru un moment lectura și să mă gândesc…

La întrebarea adresată de către un reporter unui bătrân de neam german, din Banat: „De ce nu v-ați întors în Germania?” el a răspuns: „Pentru că mi-era frică. Dacă mor în Germania, cine mă mai aduce înapoi?”…Mi-a plăcut răspunsul lui, am zâmbit, un zâmbet oarecum trist. Nu-s mulți cei care gândesc așa. Între tineri, e exact invers. La noi se construiesc mall-uri peste mall-uri, în orașe în care nu sunt absolut necesare, dar tinerii pleacă în străinătate…cine să le folosească atunci? Cei trecuți de 50 ani?

M-am gândit la ce a spus bătrânelul drag. „Cine m-ar mai aduce înapoi?” ÎNAPOI aici, în România pe care cei mai mulți o văd murdară, așa cum o văd și eu, când răbufnesc și mă enervez pentru indiferența de care dau dovadă românii, a conducătorilor, a fiecărui OM. Am ajuns la concluzia că sunt trei feluri în care „reacționează” un român:

  • Fie fuge, ceea ce e foarte ușor…nu e bine, hai să mergem unde credem noi că e bine. Nu e de ajuns, nu  avem ce face, noi tinerii, în plus se plătește mai bine în străinătate, hai să plecăm. E atât de ușor. Mă supără puțin când mi se adresează întrebarea, oarecum logică de altfel: „Nu ar fi mai bine dacă ai încerca asta în altă țară, în străinătate? Nu ai avea mai mult succes cu ceea ce vrei să devii?” Ba da! Aș avea, ar fi mai bine, dar eu țin la țara asta…mă trag din strămoși ce au aparținut ținutului și țării ăsteia; așa cum a fost ea: împărțită, întregită, mare sau mică. E țara mea! Cu bune și rele. Da, în timpul acesta nu te poți gândi prea mult la ceea ce înseamnă „sentiment de patriotism”, poate doar la unul minor, individual, prea puțin susținut de alți frați români, prea puțin susținut în ziua de azi. Mai există și extremul, cazul dacomanilor, care nu se aplică în cazul meu, nu am ajuns până la nivelul acela, sau mai bine zis, nu m-am coborât până la el. Și nici n-am s-o fac.

„Ce poți face aici? Nu vezi cum e? Ce viață avem?!” Ba da, văd! Dar dacă toți vom renunța așa ușor, cum va fi? În niciun caz mai bine! Eu rămân aici, mă încăpățânez să cred că va fi bine. Rămân aici, în țara pentru care plângeam când eram mică de câte ori lecturam câte un text istoric, când era zi națională și chiar și acum, când am recitit pentru examene deviza „pe aici nu se trece!”. Eu sunt româncă și sunt mândră de asta!

  • A doua reacție, e aceea de a fi indiferent. Pur și simplu există românii chiori, care nu observă și nu le pasă. Nu le pasă de absolut nimic pentru că nu au o conștiință. Nu au memorie. Pentru ei, istoria, fie ea individuală, națională sau universală, nu înseamnă nimic. Și exemplul acesta, de oameni de o asemenea natură se va înmulți cu noile generații. Deja se vede asta…
  • A treia e aceea a românului care observă, însă trece cu vederea. E ca atunci când ești la tine acasă și știi că mai trebuie reparat câte ceva: o plăcuță de gresie ce s-a crăpat, o pânză de păianjen ce trebuie îndepărtată, un bec ce trebuie schimbat pentru că s-a ars de mult, sau nevoia de a schimba cada, sau ușa de la dormitor. Însă te-ai obișnuit cu ele și nu-ți „sar în ochi”, nu le mai vezi atât de urgente decât prin prisma altor ochi. Și aici mă refer la momentele în care ai musafiri. Nu se cuvine, nu?

Un al exemplu e cel al curățeniei, mai mult decât al ordinii. Faci curat, așa-ți pare, pentru tine aranjatul unora și altora și datul cu aspiratorul e de ajuns. Însă când vine un musafir: mama/soacra/vecinul/șeful, observi cu câteva minute înainte că firul de praf de pe cărțile din bibliotecă nu „dă bine”.

Un exemplu (poate) puțin exagerat, dar cam așa e și cu țara asta. Observi gunoiul de pe jos, observi neajunsurile țării, câinii excesiv de mulți, problemele de orice natură. Te-ai obișnuit cu ele. Le observi, însă nu faci nimic în privința asta pentru că…se poate și așa. Însă atunci când apărem în lumina altora, când vedem reclama pe care ne-o fac alții (sau ne-o facem singuri?!), ne rușinăm. Unii dintre noi!

  • Mai e o categorie de oameni…una atât de mică încât în opinia unora e cantitate neglijabilă. Însă atât de importanți sunt oamenii aceștia! Ei sunt cei care iau atitudine și se implică. Cum spuneam, extrem de puțini, dar curajoși! Eu îmi plec pălăria în fața dumneavoastră și vă mulțumesc că existați! Mă alătur vouă, cei care doriți mai mult de la țara asta și vă susțin! Aș vrea să fim mai mulți…și de ce nu s-ar întâmpla asta? Simple gesturi, dar importante!

Dacă fiecare dintre noi ar deschide ochii și ar reacționa în sens pozitiv, s-ar mișca ceva! Puțin ni se pare acum, însă cu puțin se face mai mult!

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

7 thoughts on “De la Tulcea la Iași, timp de gândire.

  1. Cand vad oameni care sunt mandrii ca-s romani, isi sustin tara si daca cineva indrazneste sa zica ceva rau despre ea, o apara. Ma bucura, insa hai sa recunoastem. Daca am vizita unele tari, mai mari, mai bogate si mai frumoase decat Romania, ne-ar lasa un gust amar. Am fost in Viena vara trecuta, si cand am ajuns acolo ma simteam ca de la tara. Multitudinea de oameni, locuri, magazine mari, si in primul rand, civilizatia m-a facut sa ma simt prost si parca nu aveam ce cauta acolo, eram total in inferioritate.
    Imi place tara mea, pentru ca aici cresc, aici invat si aici am cunoscut oameni frumosi, dar momentan…doar atat pot zice.

    • Am fost și eu în afară și am văzut cum e. Crezi că ei au fost dintotdeauna curați? Parisul în Evul Mediu era un focar de infecție. Dar acum mai vezi vreo urmă de așa ceva? Așa cum ai spus tu, civilizația te-a făcut să simți că nu ai ce căuta acolo, păi, la noi de ce nu se poate? Plecăm de la premisa că suntem necivilizați, murdari și ne autocaracterizăm așa. Cum altfel să ne vadă alții? Cum să ne schimbăm dacă toți se uită în stânga și dreapta și spun despre ei înșiși lucruri de felul ăsta, dar nu schimbă nimic?

  2. Dar, oare daca noi am fi fost ca alte tari, increzute si critice, ar mai fi existat acei oameni putini care gandesc asemenea tie? Eu sunt intru totul de acord cu tine si cu ce ai scris mai sus. Am pus intrebarea din curiozitate.

    • Cred că sunt puțin prea obosită după cursurile de azi, dar…poți repeta întrebarea? Nu prea am înțeles-o…

      • Bineinteles:) Daca tara noastra ar fi fost curata, civilizata si tot asa ( cum ar trebuii sa fie de altfel), s-ar mai fi aflat oameni in Romania care sa gandesc la fel de corect ca tine, acum? De ex.: Tu ai mai fi reactionat la fel daca l-ai fi auzit pe batranelul acela, atata timp cat stiai ca tara noastra s-ar comporta deja ca celelalte tari de acum?

      • Evident că nu! Dar aș fi găsit eu ceva de schimbat în bine. Întotdeauna există loc de mai bine…

  3. Hm, ai dreptate. Eram doar curios;)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s