distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Zâmbesc! :)

Leave a comment

Un articol recent din Dilema Veche m-a pus pe gânduri. Ei, domnule, cum reușește ziarul acesta să facă una ca asta?! Reușește, cu succes (sic!) de fiecare dată.

Articolul cu pricina aducea în discuție zâmbetul și de câte feluri este el. Pe baza unei întâmplări din capitala britanică, autorul ajunge la ideea că esticii consideră uneori zâmbetul/surâsul occidentalilor, mai ales cel afișat în spațiile publice, ca fiind fals, practicat doar la nevoie. În urma unui studiu a lui Gallup, se ajunge la concluzia că fostele țări comuniste sunt mai puțin „zâmbărețe”, la polul opus aflându-se țările dezvoltate, dar și unele din Asia (Thailanda, Malaysia etc.).

Acum câțiva ani, am avut de făcut un proiect, la liceu. Constatam atunci, că nu numai pasajul de la Universitate e în paragină (nu se renovase încă), ci și chipurile oamenilor care trec în fiecare zi pe acolo. Îi vedeam, îi observam: mereu grăbiți, fără urma celui mai discret zâmbet. Somnoroși, plictisiți, nervoși, indiferenți. Preocupați de gândurile lor, de îndatoririle pe care le aveau, uitând să zâmbească. Suntem mai triști decât cei  din Vest? Suntem mai puțin capabili să zâmbim mai des, mai sincer și mai frumos? Nu cred.

De ce credem, atunci când mergem în altă țară, că vânzătoarea din magazin ne zâmbește doar pentru că are un  interes? Cunoaștem asta? Sau facem o paralelă cu situația din orașul nostru, cu vânzătoarea din magazinul de la capătul străzii, în cazul în care aceasta zâmbește? Poate de multe ori chiar așa e, chiar există locuri de muncă unde zâmbetul este impus oarecum (vezi exemplul chelnerilor, care nu se aplică însă, întotdeauna).

Mai văd uneori, când urc Copoul, câte un student ce coboară zâmbind. Aha, se poate! Mă bucur, nu sunt singura care practică asta. Bătrânul din autobuz căruia i-am cedat locul meu, îmi mulțumește zâmbind. Bibliotecara căreia îi urez o zi bună. Colegele de apartament cu care împart și acele câteva minute, când ne intersectăm. Prietenii. Oameni mai mult sau mai puțini cunoscuți zâmbesc. Atunci, de ce când merg pe stradă, oamenii își poartă măștile de persoane prea ocupate de propriile gânduri ca să privească zâmbind lumea din jur? Ce, aveți numai gânduri urâte? De ce nu există mai multe chipuri vesele? Nu există motive să zâmbești? Privește lumea în care pășești, găsește acel motiv care te face să zâmbești, zâmbește! Apoi menține zâmbetul în baza faptului că ai reușit! Bucură-te de dragul de a fi bucuros! Oferă lumii din jurul tău un motiv să zâmbească!

PS: mi-am adus aminte, cu ocazia asta și de un video mai vechi:

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s