distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Ninsoare în luna lui Martie.

8 Comments

Planul era în felul următor: vine aprilie, sunt mai reduse prețurile la sandalele alea pe care mi le doresc eu de ceva timp, îmi iau sandale acum, înainte de sezon, ca sa nu aștept până se scumpesc. E sfârșitul lui martie, se încălzește afară, deja prin iunie pot să le port. Dar atunci, în iunie, or să fie mult mai scumpe, așa că e înțelept să le cumpăr acum. Nu încape îndoială.

Mă trezesc azi pe la 5, nu de alta dar am de scris la licență și azi va fi o zi tare grea, am ore de pe la 9 la 7, e criză de timp, sunt în urmă puțin…mă uit afară. Fuck.  Ninge. Da` ce, dorm încă? E ianuarie din nou! Deschid pe Bubble, mă uit la dată: 26 martie. Nu dorm băi, chiar e sfârșitul lui martie. Da` uite ce pică vată din aia albă din cer! Clapton  îmi spune ceva de tears in heaven, dar eu tot mă uit pe geam.  Auzi băi Clapton, las-o moartă, uite ce ninge ca-n povești!

DSCN7149

 Nu-mi place. De ce nu stă iarna la locul ei? Adică, am avut 3 luni de iarna, vreau și primăvară! M-am săturat de frig, de mâini înghețate, de răceală, căciulă, haine groase în straturi multe, cizme de iarnă și prea mult alb. Sau alb jegos. Vreau verde. Muuuult verde! Și vreau să vină mai repede vremea să port sandale. Până atunci, voi dormi probabil cu ele în pat, așa cum făceam când eram mică. Când  mergeau ai mei să cumpere  încălțăminte, ne luau măsura tălpii (mai întâi cu palma, apoi pe o foaie, ne desenau conturul tălpii – motiv de-un râset și de-o veselie pentru noi, și enervare din partea părinților) apoi se întorceau cu minunățiile acasă. Am dormit cu bocanci și teniși în pat. De bucurie.  De mult ce-mi plăceau.

Strâng prin cameră pe la 7 fără 10. Fac ghiozdanul pentru ziua infernală (da, eu merg cu ghiozdan  la facultate, e mai practic!). Mă duc să fac un duș, mă îmbrac, încerc să îmi acopăr cearcănele (încercare ce eșuează), beau și ultima gură de cafea și primesc un mesaj: „cursul cu ….  nu se mai ține, în schimb avem de la 13 cu …. ”. Îi fac aprovizionarea profului, mă întorc și mă apuc să scos de prin ghiozdan. Nu-mi convine că m-am îmbrăcat, că am pregătit tot, dar îmi convine că nu plecasem deja de acasă. Deschid pe Bubble, și mă apuc să-mi scriu nemulțumirea într-un nou post.

O iarnă frumoasă vă doresc!

DSCN7153

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

8 thoughts on “Ninsoare în luna lui Martie.

  1. La noi s-au inchis scolile din cauza zapezii! Ieri noapte nu era niciun fulg prin cer, iar acum e un strat de 20 cm. S-a anuntat la meteo ca la sfarsitul saptamanii o sa fie 20 de grade:| Nici nu mai stiu cum sa ma imbrac!

  2. «Clapton  îmi spune ceva de tears in heaven , dar eu tot mă uit pe geam.  Auzi băi Clapton, las-o moartă, uite ce ninge ca-n povești!»

    Epic! :))

  3. :)) Era un banc pe tema asta, care e hitul lui Stefan Hrusca- “Eu iarna nu dorm”.

  4. Hm…eu luni m-am pricopsit cu o raceala, abia astazi ma simt mai bine. Urasc zapada, iarna, frigul, hainele groase, etc, si imi doresc cu disperare sa fie vremea mai ok.
    Niciodata n-a mai fost asa, cel putin in Iasi, primavara trecuta a fost frumoasa, imi amintesc ca era destul de cald si placut afara. S-a razbunat vremea pe noi, ce sa-i faci? Si cica toata luna aprilie va fi asemanatoare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s