distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Prezent(ă).

4 Comments

N-am dispărut, nu am fugit în lume. Pur și simplu am terminat cu licența și am nevoie de…relaxare, schimbare, timp. Timpul ăsta mă cam enervează. Nu-mi mai ajunge. Aș vrea să existe o bancă de unde să poți împrumuta timp..nelimitat. Eh, mă plâng și eu. Experiența cu examenul și susținerea licenței nu a fost una plăcută, pentru că am constatat încă o dată cât de puțin contează dacă ai ceva în cap, în comparație cu relațiile dintre profesorul coordonator și cei din comisia de examinare. Cu alte cuvinte, am fost doar pionul (sau  nebunul) care a fost mutat pe tabla de șah după cum au vrut ceilalți. Un lucru știu: față de alții am mai multă minte și mă bucur de asta. Nu mă laud. Doar constat.

Așa că a venit momentul ăla pe care îl așteptam, anume vara. Pentru mine vara înseamnă șantier arheologic, adică ceea ce iubesc. Abia aștept să plec mâine. Până atunci, am mai avut de rezolvat înscrierea la master (și încă mai am de rezolvat). Și da, domnilor profesori de la contemporană, modernă sau mai știu eu ce, vreau să fac arheologie! Indiferent de câte ori mă întrebați, răspunsul meu va fi același pentru că sunt hotărâtă să fac arheologie! Așa că nu-mi voi schimba opțiunea bifată pe fișa de înscriere și nici nu voi mai adăuga altele. Și da, știu că se zice că speranța moare ultima, așa că să SPERĂM că nu moare! Nu vreau să fac alt master și cu asta, basta!

Revenind…vara mea se împarte între șantiere arheologice și fugile mele din loc în loc, în speranța că voi reuși să le fac pe toate. Din experiențele anterioare, voi reuși. Aș vrea ca mai multe persoane din lumea asta să creadă în propriile puteri. E atât de important să ai încredere în tine că vei reuși. Nu contează cum vei face asta, dar vei reuși. La mine a funcționat întotdeauna. E adevărat, am avut alături oameni care m-au ajutat, însă fără voința proprie, ajutorul e degeaba. Acum urmează vara mea aglomerată, pe care am așteptat-o un an întreg. Mă tem? Da, normal, dar în același timp o mică voce din mintea mea spune că va fi bine cumva. Aud voci?! Da, și? Poate e bine să lăsăm imaginația să mai zburde din când în când pe tărâmurile minții și să planteze acolo idei năstrușnice. Pentru că nu se știe niciodată. Acum pot să zic și eu: o vară fericită!

summer

 

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

4 thoughts on “Prezent(ă).

  1. Îți urez o vară cât mai frumoasă și cât mai plină de lucruri frumoase – poate că vocile din capul tău știu ce spun!

  2. buna, ai cumva si-un facebook? as vrea sa asociez fata cu ce scrii, ar fi frumos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s