distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Impulsivitate. Egoism. Echilibru.

Leave a comment

        În diferite împrejurări ale vieții mele am adoptat diferite comportamente și atitudini față de cei din jurul meu.  Pentru cunoscuți sau nu, pot crea impresia că sunt uneori calmă pentru că poate, în acel moment chiar sunt așa. Însă de cele mai multe ori cei care interacționează cu mine observă că am foarte multă energie, chiar dacă nu sunt dispusă să o împart cu toată lumea. Sunt selectivă, puțini oameni mă cunosc cu adevărat și sincer îmi convine.

        Dacă adresez câteva vorbe cuiva, nu înseamnă că o să-i zâmbesc de fiecare dată când îl întâlnesc pe stradă. Dacă spun cuiva o vorbă bună, nu înseamnă că dacă într-o împrejurare mi se pare că greșește nu-i voi spune lucrul acesta. Nu tac de dragul de a tace, dar nici nu vorbesc dacă știu că e fără de folos, că persoana aia oricum nu va înțelege intenția, tonul, dar și sensul ideii pe care o expun. Ai de suferit când pledezi pentru dreptate și când spui exact ce gândești? Sigur că da. Am învățat asta destul de târziu, pot spune că încă încerc să-mi opresc pornirile vulcanice și pline de răutate atunci când ceva nu-mi convine.  Sunt superficială și am impresia că ceilalți sunt de o speță mai joasă ca a mea? Uneori, da. Atunci când este chiar așa. Nu e o crimă să observi în jurul tău oameni care nu îndeplinesc standardele tale. De asta alegem cu grijă oamenii care fac parte din anturajul personal, nu? Sunt voci care spun că felul acesta de gândire e puțin cam „dur”, dar să fim serioși, alegem cu grijă persoanele pe care ni le dorim lângă noi. Toți facem asta! Cred că sunt superioară anumitor persoane? Cel mai sigur și alții cred că îmi sunt superiori și probabil au dreptate, în anumite privințe. Ceea ce e important e felul în care reușești să vezi toate aceste diferențe și cum reacționezi. Suntem diferiți, din fericire. Nu o să mă apuc acum să critic tot ce nu-mi convine la o persoană, nu atac persoane, ci ideile pe care le expun. Uneori nici nu are rost să faci asta, pentru că nivelul de inteligență pe care îl posedă cel ale căror idei și concepții nu se potrivesc cu ale tale nu este egal cu al tău. Prin urmare nu vă aflați pe aceeași treaptă și nu porniți în această  „confruntare” de pe poziții egale. Și aici, din nou, nu este corect. Așa că prefer să tac și să-mi consum timpul și energia cu lucruri mai importante.

       Spuneam că puțini oameni mă cunosc cu adevărat. Ei bine, aceia știu și că, deși încerc pe cât posibil să mențin în balanță firea mea impulsivă și răutăcioasă împreună cu starea propriu-zisă de echilibru și bunătate, uneori dau greș. În ce sens? Simplu. Atunci când calmul interior sau indiferența mea sunt neînțelese. Mai explicit, când sunt luată de proastă. Atunci evident, se duce naibii tot zen-ul. Și în acel moment impulsivitatea mea scapă ca pasărea spre ceruri. În acel moment impulsivitatea cântărește atât de mult încât sunt dispusă să spun lucruri pe care în mod normal nu le-aș spune. Și nu mă refer la jigniri, ci mai degrabă la toate acele lucruri pe care le observ la o persoană, foarte ușor, lucrurile pe care pot să le folosesc ca să rănesc. La nivel psihologic, evident. Când eram mai mică, se întâmpla mai des. Între timp am învățat să spun ceea ce mă deranjează într-un mod mai plăcut, fără să lovesc în ceea ce doare cel mai tare. Tind să cred că am început să mai temperez, să mai dresez puțin din impulsivitatea mea. Sau pur și simplu am înțeles când trebuie și când nu trebuie să spun exact ce gândesc.

        A rămas ceva ce totuși mă deranjează extrem de tare. Atunci când o persoană spune că va face ceva, într-un fel, și nu se ține de cuvânt. Nu-și respectă propriile decizii. Mai mult decât atât, te implică într-o activitate, fără însă a-ți spune de la început regulile sau abaterile de la regulă. Credeam că m-am făcut înțeleasă. Atunci când rog pe cineva ceva, mă bazez pe faptul că dacă acea persoană nu mă poate ajuta, știe că îmi poate spune asta fără nicio problemă.

             Dar dacă îmi spui că faci ceva, apoi te răzgândești și nu mai faci așa cum a rămas stabilit, am pretenția ca măcar să fiu anunțată. Nu să te comporți de parcă nu s-a întâmplat nimic, de parcă așa trebuia să se întâmple, de parcă așa vorbisem. Pentru că asta mă enervează la culme, capacitatea de a îndeplini o sarcină pe care de comun acord am stabilit-o. Pentru că dacă eu nu pot să duc la final o sarcină, o acțiune, spun. Și am pretenția să fiu tratată cu același respect cu care te tratez. Ți-am tras un șut în fund și apoi ți-am zâmbit? Ai tot dreptul să faci exact același lucru cu mine. Dar nu fără motiv. Nu doar pentru că te-ai gândit azi că ai draci și te simți buricul pământului.

            Pe cât sunt de impulsivă, pe atât de repede îmi trece. Însă dacă ceva care m-a enervat și peste care am trecut se repetă, s-ar putea să nu mai am așa multă răbdare. S-ar putea să nu mai accept așa ușor să trec cu vederea. Credeam că cei care mă cunosc știu asta extrem de bine. Pentru că în ciuda atitudinii mele, mi-au rămas aproape. Pentru că am și părți bune și pentru că avem cu toții piticii noștri. Pitici pe care, dacă ții cu adevărat la cineva, îi accepți. Cam asta e treaba, în momentul în care ții la cineva, îl accepți cu bune și rele, îl respecți și te respectă. Te acceptă exact așa cum ești, în măsura în care nu îi calci în picioare. Adică, mă ajuți? Îți sunt recunoscătoare și-ți voi întoarce serviciul cu cel mai mare drag îndată ce va fi nevoie. Însă dacă mă ajuți, dar apoi mă calci în picioare, nu am să tac doar pentru că m-ai ajutat. Asta ar însemna că sunt sclavul tău și că respectul tău față de mine e undeva aproape de zero. Și nu pot accepta asta. O fi orgoliul, o fi prostie, o fi doar firea mea destul de contradictorie și greu de ținut în echilibru. Dar dacă mă cunoști, ar trebui să apreciezi că încerc să fac asta, că în momentul în care încerc să mă schimb pentru a fi o persoană mai bună, o fac  pentru mine în primul rând. Egoist, ai spune. Dar te ajută și pe tine. Pentru că dacă am fi cu toții egoiști și am încerca să ne schimbăm numai pentru binele personal, ar însemna că am fi mai buni și pentru cei din jurul nostru.

       Știu că dacă fac anumite lucruri în viață pentru a mă simți eu bine, dar în același timp te respect, nu am cum să-ți fac rău. Toate astea le îndeplinesc cu condiția să ai aceeași atitudine!

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s