distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !

Izul nopții.

2 Comments

       Am închis ochii. Apoi am început să trag aer în piept, cât de mult am putut. Am încercat să simt fiecare particulă, fiecare miros în parte care-l făcea un întreg. Aer de vară. De pomi, de soare, de nori, de cer și de pământ, de praf și de vânt.

       M-am întrebat de mai multe ori cum de nu mai am „chef” să scriu..Orice, oricând, așa cum aveam înainte. Uneori când mai plecam spre Iași, pe drum, mă apuca o nostalgie și mă țintuia ore bune. Atunci puteam să scriu romane. Și apoi când reveneam în Tulcea parcă toată magia se risipea. De ce?!

      În timp ce stăteam cu ochii închiși, mi-am dat seama. Am uitat să trăiesc. Da, mă trezeam, iubeam, mâncam, gândeam, dar nu trăiam. Am fost doar un robot, un sistem programat să facă aceleași lucruri în același mod, de fiecare dată la fel. Ceva lipsea. Mi-am dat seama…chiar atunci când trăgeam aer în piept, că am uitat să respir. Cum a trecut primăvara pe lângă  mine? Cum m-am lăsat prinsă în capcana asta a monotoniei, a oamenilor care au uitat să trăiască, care au uitat că sunt oameni, că sunt parte din natură?!

      Iarbă…am călcat pe ea..m-am plimbat, dar n-am apreciat-o. Chiar eu, cea care-i critica în sinea ei  atât de mult pe cei care treceau nepăsători pe lângă viața de lângă ei, m-am transformat într-o astfel de persoană.  Am admirat natura, așa cum o face cineva superficial, cum sunt discuțiile despre vreme. „Cum e vremea la voi?” ”Soare, plouă, vânt.” Nimeni nu descrie cu adevărat cum e vremea. Nimeni nu spune că „e vremea aceea care era atunci când alergai, copil fiind, printr-un câmp de mușețel”. Sau că e ca atunci când stăteai până dimineața doar ca să vezi absolut toate culorile răsăritului. Modul în care se schimbau în doar câteva momente, încât aproape că nu clipeai. Și nu știai dacă din cauza clipitului sau al frumuseții naturii îți lăcrimau ochii. „Vremea e ca atunci când scapă doar câteva raze de soare printre crengile și frunzele copacilor”, „Vremea e ca atunci când miroase a umed și a mușchi și a ciuperci și e răcoare”, „Vremea e ca atunci când iarba nu mai e de un verde aprins, dar încă te îmbie să te așezi și să privești cerul.”. Vremea e….

        Să las toate lucrurile minore în viața asta, supărările, oamenii care sunt orbi în fața naturii, neînțelegerile și toată monotonia…să se ducă. Pe ape repezi ca ale Dunării, în fiecare zi. Să las din nou muzica să cânte, mirosul să mă îmbie, natura să mă sărute și ochii să mi-i deschid, dar… pe cei ai sufletului. Iar de acum, am renăscut odată cu natura.

large

Advertisements

Author: distandi

https://distandi.wordpress.com/

2 thoughts on “Izul nopții.

  1. Da, nimeni nu trăieşte prin acea vreme enumerată de tine, din păcate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s