distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !


2 Comments

Început de…minimalism.

           Hai că nu am mai postat chiar de foarte mult timp, absolut nimic. Sus, jos, am tot căzut și m-am ridicat, iar acum am ajuns să cochetez cu ideea de…minimalism. Am plecat de la câteva video-uri pe youtube, iar acum chiar citesc o carte despre așa ceva. Și probabil n-o să mă opresc aici.

        Îmi place ideea de „less is more” chiar dacă până acum am trăit cu impresia  că, cu cât adun mai multe lucruri, cu atât voi fi mai fericită. Plecând de la cărți (pentru că sunt criteriul absolut în privința mea) și până la lucruri mici, obiecte decorative, tichete, bilete de film, de intrare la muzeu, toaaaate cu un impresionant bagaj emoțional. Aveam impresia că asta mă definește, lucrurile fac parte din „stilul” meu, deși e clar că nu e așa.

      De la Tulcea la București deja am încărcat 2 mașini și tot nu am toate lucrurile aici. Ce-i drept, mult spațiu l-au ocupat toate cele pentru handmade, craft & co., însă tot sunt multe. La haine nu m-am plâns niciodată că ar fi prea multe, dar tot o să curăț și prin ele.

    În ce constă toată schimbarea asta? În primul rând voi începe prin a nu mai cumpăra lucruri de care nu am nevoie. Nici cărți. O să încerc să-mi folosesc kindle-ul la maximum și să nu mai cumpăr porcărioare. Nici căni de ceai (de care am tot adunat), nici chestii mărunte care ajung pe birou sau în dulapul biroului. Ăsta ar fi primul pas. Și cu timpul, ușor, ușor voi încerca să scap de toate lucrurile pe care nu le folosesc, dar care adună praf și timp aiurea în viața mea. Chiar am fost fericită că am vrut să îmi iau o ceașcă de ceai la un preț de nerefuzat. Am luat-o, m-am uitat la ea, mă gândeam că la prețulăsta chiar nu am cum s-o scap…dar am pus-o înapoi. Mi-am propus să nu mai cumpăr lucruri doar pentru că sunt ieftine. Căni de ceai am. Trebuie să învăț să nu mă mai atașez emoțional de…lucruri.

       Am să mai scriu aici despre călătoria mea spre…minimalism.

Recomadare de carte: Fumio Sasaki – Goodbye, Things. On Minimalist Living, Penguin Books, 2017.


Leave a comment

Ar fi citit și poezii.

      S-a trezit și a întrebat ce zi era. Sâmbătă. Ora șase dimineața, întuneric afară. Trebuie că e înnorat, altfel n-ar fi așa întuneric. Apoi și-a adus aminte că era sfârșit de septembrie. Mâine seară avea să fie lună plină și-și dorea să o vadă reflectată în lac. În plus, era și eclipsă. Cel puțin așa zicea site-ul. Toate astea i-au venit în minte înainte să se ridice din pat.

       De serviciu. Nu-i displăcea să meargă sâmbăta la muncă pentru că oricum era liniște. Doar că obosise. S-au adunat atâtea în ultimul timp și parcă nu se mai terminau. Of, de-ar fi putut să citească mai mult. Deși citea în timpul pe care-l avea, când mânca dimineața, pe drumul spre birou, seara înainte să se culce, parcă tot citea greu. Romane. Beletristică. Ar fi citit și poezii, dar nu avea nici un volum la îndemână. Și-a amintit că trebuie să ducă o carte la birou, a luat-o și a băgat-o în plasa de bumbac. Ieri era plină cu tot felul de lucruri: un player mp3, o carte, creioane colorate, două căni de ceai, ceai la pliculețe, gumă de mestecat, șervețele. Nici că se putea mai bine, combinația perfectă. A lăsat totuși creioanele colorate acasă. O să deseneze păduri.

       După ce a ajuns la birou a deschis geamul, a pus apă în vasul pentru aromaterapie, a pus picături de ulei parfumat, a căutat lumânările. Avea mai multe din acelea mici, colorate. A aprins una maro. Și-a adus aminte când a cumpărat bricheta pentru că se simțise ciudat să cumpere o brichetă deși nu fuma. Dar s-a dovedit utilă, pentru că nu avea mirosul de pucioasă arsă, așa cum îl aveau chibriturile.  Apoi a mers și și-a făcut cafea deși o perioadă renunțase. O să renunțe să bea cafea după ce se termină toată nebunia și se mută înapoi la ei acasă. Și vor fi liniștiți și va putea să bea apoi doar ceaiuri. A coborât pe scări cu cafeaua într-o mână și cartea și o brioșă în cealaltă. Lăsase ușa de la birou deschisă, însă apa din vasul de aromaterapie nu se încălzise încă. A mers afară, a împărțit brioșa cu cățelul, a băut cafeaua în timp ce-a mai citit două capitole din carte. În tot timpul ăsta a putut să se bucure și de vântul de afară, de mirosul frunzelor uscate. După ce a terminat cafeaua s-a întors în birou. În muzeu mirosea a lăcrămioare.


2 Comments

Keep calm and…

       Aerul de toamnă. Cald totuși, prea cald după unele standarde. Discuții despre vreme. Banale. La care apelează toată lumea. Și parcă vara a trecut fără să simt că am trăit-o. Doar o săptămână. Acea săptămână pe munte, munte cu mirosurile lui, mirosuri cu amintiri și clipe, clipe care vor deveni amintiri. Amintirile unor zile însorite, a fragmentelor de lumină care se așezau blând pe frunze. Mirosul de mușchi, de putregai și de pământ. De cald, chiar și acolo unde trebuia să fie răcoare.

      Pe scurt, o vară scurtă. Un Transfăgărășan prea plin de oameni, prima mea înțepătură de viespe (bucuroasă totuși să aflu că nu sunt alergică), cetățile vechi, pe care le-am regăsit cu drag, și cele noi, cu care mă bucur că am făcut cunoștință. Un inel pe degetul meu, uimirea și bucuria unui astfel de moment, în vârf de munte, în vârf de cetate dacică, într-o zi de vară. Cățeii care ne-au ros cortul, bivolii, peisajele, urșii și mistreții care ne-au grăbit în drumul nostru spre peșteră, ceaiurile, satele superbe, norii, aerul, praful, zâmbetele și bucuriile. Și promisiunea că vom reveni anul viitor. Vom face o tradiție, așa am hotărât.

         Acum, în „anotimpul renovărilor” suntem în pas cu moda. Și n-am crezut că va fi așa stresant. Naveta de la 30 de km. De la țară, unde am sperat că va fi relaxant. Dar abia aștept să mă întorc acasă. La 23 de ani, ca la 70, ai tabieturile tale. Nevoia de momentele de singurătate, de a fi cu tine însuți. Și încerc totuși să păstrez „aparențele”. Termin o carte, apoi pe a doua, și deja sunt la jumătatea celei de-a treia. În…3 zile?!

       Mi s-a năzărit într-o zi că vreau la ora 5 jumătate să plec cu bicicleta. Am făcut rost de încă una și hai în plimbare. Superb peisaj la acea oră. La dus, Enisala în stânga. Te salut, dragă, vom trece și pe la tine zilele astea. Azi vreau lângă lacul Babadag. Pe drum m-am oprit să adun nuci. Alea mici, pe care alții nu le-au vrut. Pentru că erau deja bătuți toți copacii de pe marginea drumului.  Dau nucile la piață cu 30 lei/kg. Mult, îmi zic, și mă bucur că mi-am potolit pofta de nuci. Pedalăm mai departe. Râzând. Trecem de Zebil și ajungem și la lac. Nu stăm mult pentru că e târziu. Așa că ușor, ne întoarcem. Acum e și mai frumos. Culorile apusului parcă înfrumusețează tot peisajul. Din nou mirosul. De pământ răscolit și de paie putrezite. De baligă aruncată pe câmp. E mirosul verilor petrecute la țară, de mers cu căruța și de întors seara, stând întinsă pe paie.

        M-am întors zâmbind. Poate undeva, timpul chiar a stat în loc. Apoi ceva m-a făcut să râd. Aducând o vacă de la păscut, mesajul de pe tricoul unei femei trecute de 60 de ani: keep calm and rock n roll. That’s the spirit!