distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !


Leave a comment

Clopotul de sticlă. Sylvia Plath.

       Auzisem de autoare, când m-am uitat pe spatele cărții înainte s-o cumpăr mi-am zis că merge, probabil o să-mi placă. Nu știu încă dacă mi-a plăcut, dar m-a lăsat așa, cu un…semn de întrebare?…Cel mai probabil mi-ar fi plăcut mult când eram mai mică.

      În prima parte a cărții facem cunoștință cu Esther Greenwood, de 19 ani, cu probleme tipice vârstei, sau mai degrabă, în ziua de azi, cu problemele unei tipe de 14-15 ani. Probleme existențiale, băieți, virginitate, ce va face cu viața ei mai departe, oameni cu care se înțelege, oameni cu care nu se înțelege, oameni care nu o înțeleg etc. Totul e prezentat alandala, cu întâmplări care nu prea au legătură unele cu altele, povestite fără virgulă asemenea însemnărilor din jurnalul unui adolescent.

      Ba chiar mi-am zis că am să tot citesc despre lucrurile nelămurite din viața unui adolescent normal din ziua de azi (se presupune că acțiunea se petrece pe la sfârșitul anilor `50), poate doar cu unele înclinații spre aiureală…un adolescent cu capul în nori. Așa aș fi descris-o. Ca să aflu, mai târziu în carte, că a fost dusă la psihiatru. Bine, după seria de căutări ale sinelui tipa ia și un pumn de pastile (somnifere) și ajunge într-un azil. E mutată de la un doctor la altul, mai are gânduri despre sinucidere până e calmată la o clinică mai prezentabilă în care i se face terapie prin șocuri electrice. Mai avusese o experiență de genul, dar nu cu rezultate. Titlul redă de fapt ceea ce se ascunde sub clopotul de sticlă al unui tânăr depresiv.

       Așa cum am spus și mai sus, întâmplările și trăirile fetei parcă-s culese la nimereală din jurnalul ei, și acesta destul de alambicat. Modul în care e scris romanul îmi place, dar l-aș fi citit acum ceva ani. Acum nu mai am așa multă răbdare pentru problemele adolescentine sau de regăsire ale altora. Sper să am răbdare cu al meu copil, când va fi.  Deocamdată încă mă descopăr pe mine și se pare că am trecut de faza asta. So, carte pentru adolescenți (care se identifică cu personajul) sau celor care vor să afle ce-i în mintea lor sau…aviz amatorilor psihologi (Da Cătă, ți-o recomand!).

     Ca un mic amănunt, celor care nu au mai întâlnit numele autoarei: aceasta s-a sinucis în 1963, iar romanul este oarecum autobiografic, fiind publicat prima dată sub pseudonimul Victoria Lucas. În 1981, un volum de poezii scrise de Sylvia Plath a fost recompensat cu premiul Pulitzer.

Exist, exist, exist” – Sylvia Plath

Sylvia Plath, Clopotul de sticlă, traducere de Alexandra Coliban, ed. Polirom, 2012, 262 p.

Advertisements


Leave a comment

Înainte de ispită. Peter Robinson

         Când am restituit o carte pe care abia o terminasem am fost întrebată dacă nu vreau s-o citesc și pe asta. Am zis că n-am nimic de pierdut, sunt de părere că poți învăța câte ceva din absolut orice carte. Când m-am uitat la ea mi-am dat seama că e de felul celor pe care le găsesc la mama în bibliotecă și de care m-am tot ferit. Un roman polițist, cu o femeie misterioasă și un titlu uriaș, auriu, pe copertă: Înainte de ispită. Traducere adaptată pentru Before the poison. Am zis, hai s-o fac și pe asta! Nu mă dau în vânt după astfel de romane, cele polițiste îmi plac, dar nu și cele care implică dragoste neîmpărtășită, crime pasionale, triunghiuri amoroase sau mai știu eu ce.

       Am început totuși să citesc. Un domn destul de înaintat în vârstă, compozitor de „muzică pe care n-o ascultă nimeni”, mai exact de coloane sonore ale filmelor de la Hollywood se decide să se reîntoarcă în Anglia, unde cumpără o casă, mai degrabă conac de pe la 1700 și ceva. Asta în urma decesului soției. Trebuie să recunosc că dacă nu începea să descrie casa și împrejurimile și dacă nu ar fi fost ceva ce mi-am dorit întodeauna, probabil aș fi lăsat-o din mână. Dar suntem introduși ușor în povestea casei, în care, prin anii `50 a avut loc o crimă. Mai exact, doamna Grace Fox a fost condamnată pentru uciderea prin otrăvire a soțului ei.

          Cartea începe exact cu procesul acesteia, care se termină cu un ștreang și o autopsie. Trebuie să menționez că acțiunea e relatată în două moduri: primul este textul care a apărut mai târziu despre proces, într-un volum Procese celebre. Capitolele acestea se intercalează cu relatarea compozitorului Chris Lowndes, la persoana întâi, ceea ce probabil s-a vrut a apropia pe cititor și a-l face să „simtă pe pielea lui”.

             Bun, nu am să spun exact ce și cum, dar pe scurt, acesta, odată mutat în casă, va încerca să descifreze misterul din jurul celei care a fost odată proprietară, crezând-o nevinovată. În carte sunt câteva…inserații de „fenomene” pe care Lowndes le observă, neștiind sigur dacă sunt sau nu doar în imaginația lui. Puțin tras de păr aici, după părerea mea. Tot puțin ciudată mi se pare și căutarea aceasta a lui, care nu se rezumă doar la a-i întreba pe săteni, ci chiar călătorește și cheltuiește bani pentru a afla mărețul adevăr. Abia la sfârșit ni se dezvăluie motivul pentru care el a fost atât disperat în căutarea aceasta. Interesante sunt câteva din mențiunile despre participarea în calitate de infirmieră a  personajului feminin, în timpul celui de-al doilea război mondial, la care se face referire pe scurt, deși, vom afla la sfârșit, a fost un punct important în cadrul poveștii.

               Am citit-o într-o zi. Cu pauze, evident. Merită citită în metrou, în tren sau în avion. Sau dacă vă plictisiți și vreți puțină dramă, puțină intrigă și mister. A meritat citită, dar nu cred că o voi relua vreodată. Cert e că vrei să afli până la urmă ce s-a întâmplat. Eu am avut răbdare să aflu, dacă mai sunt și alții…

              Țin să menționez că unele expresii au fost traduse cam aiurea („nu-i făceam vina”, p. 420.).

              Robinson, Peter, Înainte de ispită, traducere de Irina Bojin, editura Leda, 2012, 509 p.


2 Comments

Doamnele de marți. Monika Peetz.

          Pentru cei sau cele care-și doresc o lectură potrivită pentru o zi de vară, ușoară, amuzantă, fără prea multă filozofie, dar totuși interesantă, Doamnele de marți poate fi alegerea potrivită. Tipărit într-o manieră mai mult decât frumoasă, îngrijit și cu o copertă ilustrată superb, volumul a fost tradus în 22 de limbi, fiind un succes al autoarei.

         Povestea se înscrie în categoria celor în care există un grup de prietene, în acest caz cinci femei total diferite, pe care le-a unit plăcerea cursurilor de limbă franceză. Au hotărât mai apoi să stabilească o întâlnire în fiecare primă zi de marți din lună (la început întâlnirile erau săptămânale), în același local, schimbând subiecte mai mult sau mai puțin importante. Sincer, mă așteptam să fie pus mai mult accent pe acest aspect, al întâlnirilor și al discuțiilor, însă acțiunea se petrece de fapt, începând cu pelerinajul acestora, care s-a hotărât după ce soțul uneia dintre ele moare. Astfel, de-a lungul călătoriei ajung să se cunoască mai bine, atât unele pe celelalte, cât și fiecare pe sine.

         Așa cum am menționat și mai devreme, este o lectură extrem de ușoară, relaxantă, plăcută. M-a convins totuși să cumpăr și următoarele volume. Le voi citi, cel mai probabil, pe plajă.

„Minciunile sunt ca bumerangul. Se întorc şi îl lovesc pe cel care le-a lansat în lume, ca să împiedice un rău şi mai mare. Uneori imediat, alteori după ceva timp.“ – Monika Peetz

Peetz Monika, Doamnele de marți, traducere de Mihai Moroiu, editura BAROQUE BOOKS&ARTS, colecția Cadril, 2013, 288 p.

DSC_0976