distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !


2 Comments

Început de…minimalism.

           Hai că nu am mai postat chiar de foarte mult timp, absolut nimic. Sus, jos, am tot căzut și m-am ridicat, iar acum am ajuns să cochetez cu ideea de…minimalism. Am plecat de la câteva video-uri pe youtube, iar acum chiar citesc o carte despre așa ceva. Și probabil n-o să mă opresc aici.

        Îmi place ideea de „less is more” chiar dacă până acum am trăit cu impresia  că, cu cât adun mai multe lucruri, cu atât voi fi mai fericită. Plecând de la cărți (pentru că sunt criteriul absolut în privința mea) și până la lucruri mici, obiecte decorative, tichete, bilete de film, de intrare la muzeu, toaaaate cu un impresionant bagaj emoțional. Aveam impresia că asta mă definește, lucrurile fac parte din „stilul” meu, deși e clar că nu e așa.

      De la Tulcea la București deja am încărcat 2 mașini și tot nu am toate lucrurile aici. Ce-i drept, mult spațiu l-au ocupat toate cele pentru handmade, craft & co., însă tot sunt multe. La haine nu m-am plâns niciodată că ar fi prea multe, dar tot o să curăț și prin ele.

    În ce constă toată schimbarea asta? În primul rând voi începe prin a nu mai cumpăra lucruri de care nu am nevoie. Nici cărți. O să încerc să-mi folosesc kindle-ul la maximum și să nu mai cumpăr porcărioare. Nici căni de ceai (de care am tot adunat), nici chestii mărunte care ajung pe birou sau în dulapul biroului. Ăsta ar fi primul pas. Și cu timpul, ușor, ușor voi încerca să scap de toate lucrurile pe care nu le folosesc, dar care adună praf și timp aiurea în viața mea. Chiar am fost fericită că am vrut să îmi iau o ceașcă de ceai la un preț de nerefuzat. Am luat-o, m-am uitat la ea, mă gândeam că la prețulăsta chiar nu am cum s-o scap…dar am pus-o înapoi. Mi-am propus să nu mai cumpăr lucruri doar pentru că sunt ieftine. Căni de ceai am. Trebuie să învăț să nu mă mai atașez emoțional de…lucruri.

       Am să mai scriu aici despre călătoria mea spre…minimalism.

Recomadare de carte: Fumio Sasaki – Goodbye, Things. On Minimalist Living, Penguin Books, 2017.


Leave a comment

The human stain. Kamelot.

Kamelot – The Human Stain

[See the cemetery sky
Carmine red and deep
Watch the oceans rising high
Its the human stain]

Talk about the growing hunger
Ask why with deep concern
Dont you think
the human race is ceaselessly vain

But it hurts to be alive, my friend
In this silent tide we’re driftwood passing by
Dont you wish you were a child again
Just for a minute
just for a minute more

Hear the ticking of a clock
The sound of life itself
No one really wants to die
To save the world

Tell me that you’re torn asunder
From how we fail to learn
And tell me
as the earth goes under
Wheres your anger now

So it hurts to be alive, my friend
In this masquerade where all one day must die
Dont you wish you were unborn again
Just for a minute
just for a minute more

Tic toc
The ticking that could tear asunder
The beating from a heart of stone
The lust of your divine prosperity

‘Cause it costs to be alive, my friend
And this life that someone merely gave to you
That’s the price you pay
Minute by minute
You beg for a minute more


Leave a comment

Clopotul de sticlă. Sylvia Plath.

       Auzisem de autoare, când m-am uitat pe spatele cărții înainte s-o cumpăr mi-am zis că merge, probabil o să-mi placă. Nu știu încă dacă mi-a plăcut, dar m-a lăsat așa, cu un…semn de întrebare?…Cel mai probabil mi-ar fi plăcut mult când eram mai mică.

      În prima parte a cărții facem cunoștință cu Esther Greenwood, de 19 ani, cu probleme tipice vârstei, sau mai degrabă, în ziua de azi, cu problemele unei tipe de 14-15 ani. Probleme existențiale, băieți, virginitate, ce va face cu viața ei mai departe, oameni cu care se înțelege, oameni cu care nu se înțelege, oameni care nu o înțeleg etc. Totul e prezentat alandala, cu întâmplări care nu prea au legătură unele cu altele, povestite fără virgulă asemenea însemnărilor din jurnalul unui adolescent.

      Ba chiar mi-am zis că am să tot citesc despre lucrurile nelămurite din viața unui adolescent normal din ziua de azi (se presupune că acțiunea se petrece pe la sfârșitul anilor `50), poate doar cu unele înclinații spre aiureală…un adolescent cu capul în nori. Așa aș fi descris-o. Ca să aflu, mai târziu în carte, că a fost dusă la psihiatru. Bine, după seria de căutări ale sinelui tipa ia și un pumn de pastile (somnifere) și ajunge într-un azil. E mutată de la un doctor la altul, mai are gânduri despre sinucidere până e calmată la o clinică mai prezentabilă în care i se face terapie prin șocuri electrice. Mai avusese o experiență de genul, dar nu cu rezultate. Titlul redă de fapt ceea ce se ascunde sub clopotul de sticlă al unui tânăr depresiv.

       Așa cum am spus și mai sus, întâmplările și trăirile fetei parcă-s culese la nimereală din jurnalul ei, și acesta destul de alambicat. Modul în care e scris romanul îmi place, dar l-aș fi citit acum ceva ani. Acum nu mai am așa multă răbdare pentru problemele adolescentine sau de regăsire ale altora. Sper să am răbdare cu al meu copil, când va fi.  Deocamdată încă mă descopăr pe mine și se pare că am trecut de faza asta. So, carte pentru adolescenți (care se identifică cu personajul) sau celor care vor să afle ce-i în mintea lor sau…aviz amatorilor psihologi (Da Cătă, ți-o recomand!).

     Ca un mic amănunt, celor care nu au mai întâlnit numele autoarei: aceasta s-a sinucis în 1963, iar romanul este oarecum autobiografic, fiind publicat prima dată sub pseudonimul Victoria Lucas. În 1981, un volum de poezii scrise de Sylvia Plath a fost recompensat cu premiul Pulitzer.

Exist, exist, exist” – Sylvia Plath

Sylvia Plath, Clopotul de sticlă, traducere de Alexandra Coliban, ed. Polirom, 2012, 262 p.