distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !


1 Comment

Metoda mea de…„decluttering”

      Continui cu drumul meu spre …minimalism.  A trebuit să stabilesc o metodă pentru „decluttering”…pentru că deși încerc, lipsește organizarea. M-am inspirat olecuțică de pe youtube (adică am urmărit câteva metode „clasice”) și până la urmă am ales să folosesc un hibrid de metodă: nu voi scăpa de câte un obiect pe zi, nici de câte o cutie sau ceva…ci voi scăpa de cel puțin 3 obiecte, la fiecare sfârșit de săptămână.

      Mai exact, dacă cumva în cursul săptămânii dau peste un obiect pe care vreau să îl dau sau să îl arunc, fie îl pun direct în coș fie îl pun undeva să îl văd până la sfârșitul săptămânii. Dacă în timpul ăsta nu m-am atins deloc de el, nu m-am folosit deloc și tot consider că nu îmi mai e necesar, voi renunța la el. Totodată, dacă până la sfârșitul săptămânii nu am 3 obiecte, îmi voi dedica puțin timp pentru a le găsi. Cu siguranță sunt acolo.

    Încerc să nu mă mă mai gândesc că „poate cândva o să-mi folosească”…dacă nu l-am folosit în ultimele trei luni deși e un obiect de „uz zilnic” e clar…trebuie să dispară. Nu am învățat încă cum să scap de sentimentul de vinovăție…dar sunt pe drumul ăla. Cert e că prinzi încredere făcând asta.

Advertisements


Leave a comment

Ar fi citit și poezii.

      S-a trezit și a întrebat ce zi era. Sâmbătă. Ora șase dimineața, întuneric afară. Trebuie că e înnorat, altfel n-ar fi așa întuneric. Apoi și-a adus aminte că era sfârșit de septembrie. Mâine seară avea să fie lună plină și-și dorea să o vadă reflectată în lac. În plus, era și eclipsă. Cel puțin așa zicea site-ul. Toate astea i-au venit în minte înainte să se ridice din pat.

       De serviciu. Nu-i displăcea să meargă sâmbăta la muncă pentru că oricum era liniște. Doar că obosise. S-au adunat atâtea în ultimul timp și parcă nu se mai terminau. Of, de-ar fi putut să citească mai mult. Deși citea în timpul pe care-l avea, când mânca dimineața, pe drumul spre birou, seara înainte să se culce, parcă tot citea greu. Romane. Beletristică. Ar fi citit și poezii, dar nu avea nici un volum la îndemână. Și-a amintit că trebuie să ducă o carte la birou, a luat-o și a băgat-o în plasa de bumbac. Ieri era plină cu tot felul de lucruri: un player mp3, o carte, creioane colorate, două căni de ceai, ceai la pliculețe, gumă de mestecat, șervețele. Nici că se putea mai bine, combinația perfectă. A lăsat totuși creioanele colorate acasă. O să deseneze păduri.

       După ce a ajuns la birou a deschis geamul, a pus apă în vasul pentru aromaterapie, a pus picături de ulei parfumat, a căutat lumânările. Avea mai multe din acelea mici, colorate. A aprins una maro. Și-a adus aminte când a cumpărat bricheta pentru că se simțise ciudat să cumpere o brichetă deși nu fuma. Dar s-a dovedit utilă, pentru că nu avea mirosul de pucioasă arsă, așa cum îl aveau chibriturile.  Apoi a mers și și-a făcut cafea deși o perioadă renunțase. O să renunțe să bea cafea după ce se termină toată nebunia și se mută înapoi la ei acasă. Și vor fi liniștiți și va putea să bea apoi doar ceaiuri. A coborât pe scări cu cafeaua într-o mână și cartea și o brioșă în cealaltă. Lăsase ușa de la birou deschisă, însă apa din vasul de aromaterapie nu se încălzise încă. A mers afară, a împărțit brioșa cu cățelul, a băut cafeaua în timp ce-a mai citit două capitole din carte. În tot timpul ăsta a putut să se bucure și de vântul de afară, de mirosul frunzelor uscate. După ce a terminat cafeaua s-a întors în birou. În muzeu mirosea a lăcrămioare.