Aerul de toamnă. Cald totuși, prea cald după unele standarde. Discuții despre vreme. Banale. La care apelează toată lumea. Și parcă vara a trecut fără să simt că am trăit-o. Doar o săptămână. Acea săptămână pe munte, munte cu mirosurile lui, mirosuri cu amintiri și clipe, clipe care vor deveni amintiri. Amintirile unor zile însorite, a fragmentelor de lumină care se așezau blând pe frunze. Mirosul de mușchi, de putregai și de pământ. De cald, chiar și acolo unde trebuia să fie răcoare.
Pe scurt, o vară scurtă. Un Transfăgărășan prea plin de oameni, prima mea înțepătură de viespe (bucuroasă totuși să aflu că nu sunt alergică), cetățile vechi, pe care le-am regăsit cu drag, și cele noi, cu care mă bucur că am făcut cunoștință. Un inel pe degetul meu, uimirea și bucuria unui astfel de moment, în vârf de munte, în vârf de cetate dacică, într-o zi de vară. Cățeii care ne-au ros cortul, bivolii, peisajele, urșii și mistreții care ne-au grăbit în drumul nostru spre peșteră, ceaiurile, satele superbe, norii, aerul, praful, zâmbetele și bucuriile. Și promisiunea că vom reveni anul viitor. Vom face o tradiție, așa am hotărât.
Acum, în „anotimpul renovărilor” suntem în pas cu moda. Și n-am crezut că va fi așa stresant. Naveta de la 30 de km. De la țară, unde am sperat că va fi relaxant. Dar abia aștept să mă întorc acasă. La 23 de ani, ca la 70, ai tabieturile tale. Nevoia de momentele de singurătate, de a fi cu tine însuți. Și încerc totuși să păstrez „aparențele”. Termin o carte, apoi pe a doua, și deja sunt la jumătatea celei de-a treia. În…3 zile?!
Mi s-a năzărit într-o zi că vreau la ora 5 jumătate să plec cu bicicleta. Am făcut rost de încă una și hai în plimbare. Superb peisaj la acea oră. La dus, Enisala în stânga. Te salut, dragă, vom trece și pe la tine zilele astea. Azi vreau lângă lacul Babadag. Pe drum m-am oprit să adun nuci. Alea mici, pe care alții nu le-au vrut. Pentru că erau deja bătuți toți copacii de pe marginea drumului. Dau nucile la piață cu 30 lei/kg. Mult, îmi zic, și mă bucur că mi-am potolit pofta de nuci. Pedalăm mai departe. Râzând. Trecem de Zebil și ajungem și la lac. Nu stăm mult pentru că e târziu. Așa că ușor, ne întoarcem. Acum e și mai frumos. Culorile apusului parcă înfrumusețează tot peisajul. Din nou mirosul. De pământ răscolit și de paie putrezite. De baligă aruncată pe câmp. E mirosul verilor petrecute la țară, de mers cu căruța și de întors seara, stând întinsă pe paie.
M-am întors zâmbind. Poate undeva, timpul chiar a stat în loc. Apoi ceva m-a făcut să râd. Aducând o vacă de la păscut, mesajul de pe tricoul unei femei trecute de 60 de ani: keep calm and rock n roll. That’s the spirit!
distandi 