distandi

Life is about moments: don't wait for them, create them !


Leave a comment

Clopotul de sticlă. Sylvia Plath.

       Auzisem de autoare, când m-am uitat pe spatele cărții înainte s-o cumpăr mi-am zis că merge, probabil o să-mi placă. Nu știu încă dacă mi-a plăcut, dar m-a lăsat așa, cu un…semn de întrebare?…Cel mai probabil mi-ar fi plăcut mult când eram mai mică.

      În prima parte a cărții facem cunoștință cu Esther Greenwood, de 19 ani, cu probleme tipice vârstei, sau mai degrabă, în ziua de azi, cu problemele unei tipe de 14-15 ani. Probleme existențiale, băieți, virginitate, ce va face cu viața ei mai departe, oameni cu care se înțelege, oameni cu care nu se înțelege, oameni care nu o înțeleg etc. Totul e prezentat alandala, cu întâmplări care nu prea au legătură unele cu altele, povestite fără virgulă asemenea însemnărilor din jurnalul unui adolescent.

      Ba chiar mi-am zis că am să tot citesc despre lucrurile nelămurite din viața unui adolescent normal din ziua de azi (se presupune că acțiunea se petrece pe la sfârșitul anilor `50), poate doar cu unele înclinații spre aiureală…un adolescent cu capul în nori. Așa aș fi descris-o. Ca să aflu, mai târziu în carte, că a fost dusă la psihiatru. Bine, după seria de căutări ale sinelui tipa ia și un pumn de pastile (somnifere) și ajunge într-un azil. E mutată de la un doctor la altul, mai are gânduri despre sinucidere până e calmată la o clinică mai prezentabilă în care i se face terapie prin șocuri electrice. Mai avusese o experiență de genul, dar nu cu rezultate. Titlul redă de fapt ceea ce se ascunde sub clopotul de sticlă al unui tânăr depresiv.

       Așa cum am spus și mai sus, întâmplările și trăirile fetei parcă-s culese la nimereală din jurnalul ei, și acesta destul de alambicat. Modul în care e scris romanul îmi place, dar l-aș fi citit acum ceva ani. Acum nu mai am așa multă răbdare pentru problemele adolescentine sau de regăsire ale altora. Sper să am răbdare cu al meu copil, când va fi.  Deocamdată încă mă descopăr pe mine și se pare că am trecut de faza asta. So, carte pentru adolescenți (care se identifică cu personajul) sau celor care vor să afle ce-i în mintea lor sau…aviz amatorilor psihologi (Da Cătă, ți-o recomand!).

     Ca un mic amănunt, celor care nu au mai întâlnit numele autoarei: aceasta s-a sinucis în 1963, iar romanul este oarecum autobiografic, fiind publicat prima dată sub pseudonimul Victoria Lucas. În 1981, un volum de poezii scrise de Sylvia Plath a fost recompensat cu premiul Pulitzer.

Exist, exist, exist” – Sylvia Plath

Sylvia Plath, Clopotul de sticlă, traducere de Alexandra Coliban, ed. Polirom, 2012, 262 p.